De ce să studiezi la FH?

Admitere UTCB

Admitere studii de licență    Admitere studii de masterat

 

De ce Inginerie?

Ultimele decenii arată că atât la nivel național cât și internațional, absolvenții de liceu se orientează către profesii care par să ofere perspective bune pe termen lung, precum informatică, economie, medicină sau drept, dar și către studii umaniste ca istorie, geografie, filologie etc. 

Prin urmare, există un deficit real de ingineri pe plan național și internațional în multe domenii, unele dintre ele fiind vitale pentru buna funcționare și dezvoltare a unei societăți. Astfel, este de la sine înțeles că inginerii sunt și vor fi tot mai căutați, în țară și în străinătate.

Deficitul de ingineri se traduce printr-o meserie mai bine plătită comparativ cu alte ramuri economice în care există un surplus de specialiști. De altfel, absolvenții domeniului ingineriei au oportunități multiple de angajare în companii private, naționale sau multinaționale.

De ce Hidrotehnica?

Facultatea de Hidrotehnică te pregătește să oferi oamenilor apa fără de care nu pot trăi, contribuind în același timp la dezvoltarea durabilă a societății. Facultatea de Hidrotehnică te învață să transformi apa în energie, să-i protejezi calitatea, s-o epurezi atunci când este poluată. Pentru facultatea de Hidrotehnică, Apa înseamnă Viață.

Facultatea de Hidrotehnică este strâns legată de construcții dintre cele mai inovatoare, care au făcut istorie și care au sfidat timpul și spațiul, care au condus la schimbarea imaginii României. Impresionantele hidrocentrale Stejaru – pe Bistrița, Porțile de Fier – pe Dunăre, Vidraru – pe Argeș, barajul Stânca-Costești – pe Prut sau barajele de la Cernavodă și Agigea sunt doar câteva dintre capodoperele inginerilor români.

Construcțiile importante din domeniul hidrotehnic care ne servesc și astăzi au fost realizate până în anul 1990, iar buna funcționare a acestora depind de generațiile de astăzi și viitoare. La zeci de ani de la punerea în funcțiune, aceste construcții rămân actuale, lucrările fiind într-o stare perfectă astăzi.

Totodată, de-a lungul timpului, au fost realizate sisteme importante care să deservească buna funcționare societății, asigurând oamenilor un trai civilizat. Este vorba de sistemele de alimentare cu apă și de canalizare, care deservesc toate localitățile din țară.

Facultatea asigură pregătirea în domeniul Ingineriei Civile prin specializările Amenajări și Construcții Hidrotehnice respectiv Construcții pentru Sisteme de Alimentări cu Apă și Canalizări, domeniul Ingineriei Mediului și domeniul Ingineriei Sistemelor. Cu alte cuvinte absolvenții facultății sunt ingineri specializați în construcții hidrotehnice și edilitare, ingineri specializați în domeniul protecției mediului respectiv programatori software sau specialiști în dezvoltarea sistemelor automate.

Ce pot face absolvenții cu diploma?

Facultatea de Hidrotehnică oferă un profil complex al activităților cu o utilitate socială vitală. Instruirea profesională primită în facultate propulsează cu succes absolvenții în câmpul muncii, inginerii hidrotehnicieni fiind din ce în ce mai căutați atât de firme și companii naționale (firme de consultanță, companii de distribuție a apei, firme de proiectare, companii naționale sau ministere), cât și de multinaționale care activează în România sau pe diferite piețe.

În prezent, există un deficit de absolvenți în domeniul hidrotehnicii care să asigure exploatarea marilor sisteme hidrotehnice (baraje și lacuri de acumulare, diguri, sisteme de irigații), întreținerea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare din marile orașe sau exploatarea stațiilor de tratare a apei și epurare a apelor uzate. Deficitul de specialiști este înregistrat și în domeniul protecției mediului.

Facultatea de Hidrotehnică, prin cadrele didactice de elită și prin proiectele pe care le desfășoară, te încurajează sa acumulezi experiență în domeniu încă din timpul anilor universitari, astfel încât să țintești să crești profesional și să ajungi într-o poziție cât mai avantajoasă atunci când iți cauți un loc de muncă stabil. După absolvirea facultății te poți angaja cu ușurință într-o companie care să îți ofere siguranța unui venit constant, dar și oportunități de promovare. În același timp, dacă plănuiești să îți deschizi propria afacere, programul flexibil al Facultății de Hidrotehnică îți permite să lucrezi în beneficiul tău, acumulând și experiență în domeniul hidrotehnicii sau în oricare alt domeniu conex care te pasionează.

Viitorul îți aparține, iar absolvirea Facultății de Hidrotehnică îți oferă avantajele și oportunitățile cu care să-l construiești.

 

 

Parteneri